doi capitani

hodoronc-tronc, asa am nimerit eu 2 zile in delta. ar fi trebuit sa fie o fuga doar, dus-intors, ca sa ne aflam si noi in treaba, dar neprevazutul si-a bagat coada, sub forma unui sofer absolut idiot, care ar fi trebuit sa ne ia din punctul A (Tulcea) si sa ne urce intr-o "rapida" care sa ne duca in punctul B (Crisan). desi dadea impresia ca se misca pe acolo ca pestele in acvariu, n-a fost in stare. in schimb ne-a plimbat j-de ore pe niste coclauri de nedescris ca sa ajungem pe la 2-3 dupa-amiaza (teoretic la 10-11 eram la destinatie), de-am ramas cu totii siderati. in fine....
nu o sa spun si eu cum se obisnuieste ca delta e un colt de rai. este doar daca tii cu tot dinadinsul sa nu vezi gunoaiele si pet-urile la fel de prezente si in delta ca si in oricare colt al tarii. asadar, la asta am inchis ochii.
hai sa zic ce mi-a placut, intr-o insiruire in ordinea intamplarilor:
1. ciorba de peste. am mancat 2 portii, pestele prajit n-a mai avut loc. in top ten-ul meu, sectiunea ciorba de peste, se bate de la egal la egal pe primul loc cu cea mancata anul trecut la restaurantul de pe balta de la intrarea in neptun.
2. pensiunea "doi capitani" (asa zicea lore ca se numeste, ca firma inca nu are deasupra). nene, eu sunt mofturos, dar ce pot dori mai mult decat camera FARA TELEVIZOR, liniste, acoperis de stuf, totul nou-nout? si nimic de plastic? pana si prosopul din baie mi-a placut - bumbac de cea mai buna calitate.
3. canalul din spatele pensiunii - stiu ca e banal in delta, dar e tare misto sa te trezesti din somnul de dupa-amiaza, sa te scarpini in cap si sa faci 3o de metri pana la locul unde sa bagi undita in apa.
4. carasul pe care l-am prins - perfect, niciun solz lipsa, aramiu si grasunel.
5. florile de pe balta - am zis ca daca vad macar un nufar, n-am venit degeaba - am vazut doi albi si acum cand m-am uitat pe poze am observat si ce nu vazusem desi erau sub nas - nuferi galbeni. papura, rogoz, calcea-calului si naiba mai stie cate.
6. pasarile - pelicani (de la distanta, zburau pe deasupra noastra), cormorani, egrete, prepelite, fazani, rate.
7. saramura de crap - mi-a amintit de cea pregatita de paros asta-toamna, inainte sa plecam cu barca pe ialomita - MESERIE!
8. nu m-a ciupit niciun tantar - nu stiu de ce.
ma opresc aici, desi as fi putut continua - dar sunt 8 motive suficiente ca sa ma faca sa doresc sa mai ajung la "doi capitani" in crisan. poate peste o luna, cand se instaleaza si piscina :))

mici intristari, mici revelatii

nu sunt genul care, atunci cand se duce la mare, sa sada ca vaca lola pe cearsaf; deci nu rezist sub nicio forma 24 de ore pe litoral. turismul clasic romanesc nu-i pentru mine. asa ca cele 5-6 ore pe care mi le-au ingaduit aerele mele de domnisoara le-am impartit pe principiul "oricum, numai in afara civilizatiei sa fie". da' poti?

sa o iau cronologic, si cu bune si cu rele.
- la mamaia - lume multa, galagie, mizerie pe plaja. infect.
- tot la mamaia am incercat sa beau o cafea la o terasa - desi era trecut de ora 10, tantalaii aia abia pornisera filtrul, asa ca, avand experienta terasei lui verban unde dimineata astept juma' de ora pana iese prima cafea, am plecat iritat mai departe, out of mamaia.
- mai departe, unde? unde credeam eu ca o sa gasesc linistea - la fostul camping de langa tabara de copii navodari (am ceva amintiri cu locul ala, cred ca 5-6 ani la rand am venit aici cu cortul - din '82 incepand). aici dezastru: locatia e... nici nu stiu cum sa spun: semiparasita? practic doar zona de la intrare pana la plaja e animata (terase, tarabe de tigani cu j-de kitsch-uri, colace, papuci, brice/carice. manele din 5 in 5 metri, se acopereau unele pe altele intr-un mixaj jegos. asa ca am luat-o la picior pe malul marii cautand scoici (era destul de pustie plaja, mi-a convenit). am ajuns la campingul GPM (parca) unde am reusit in sfarsit sa-mi beau cafeaua - aici mi-a placut: pomi multi, iarba, flori, curatenie. aproape surprinzator, liniste. si cafeaua doar 2 lei.
- urmatoarea tinta: Histria. demult aveam in gand sa ajung la ruinele Histriei, mai precis de cand am citit in copilarie ultimul volum din Ciresarii. in principiu aveam in cap cam unde e localizata, am vrut totusi sa ma duc la sigur, cu harta in brate. n-am avut parte. am gasit (dupa ce am cautat in 2 benzinarii si 3 chioscuri de ziare) la o statie rompetrol harta tarii la un pret PROHIBITIV: bai nene, e totusi o bucata de hartie, cum sa coste 23 lei, adica aproape 10 dolari? pe harta mea de colectie (din 1903!!!) am dat 50 lei, cea din 1925 costa tot atat... nu sunt genul care-si mananca de sub unghii, dar am momentele mele de revolta si incapatanare, asadar mi-am bagat picioarele in ea de harta.
- in drum, pentru ca nu ma grabeam (si pentru ca nu gaseam indicatoare spre Histria)am carmit dreapta spre vestita plaja de la Corbu - ma pis pe ea, mai plina de gunoaie decat mamaia, singura diferenta e ca la Corbu nu le aduna nimeni... sa repet si eu ce stie toata lumea: frumoasa tara, pacat ca-i locuita. ce plm or vedea idiotii aia de la Realitatea la plaja aia? sau sa zic altfel: idiotii aia de la Realitatea nu au vazut gunoaiele, stanele de oi (te traznea la nas) pe malul marii, buldozele care tocmai "preparau" o bucata de plaja, masinile parcate la 3 metri de apa sau care faceau curse pe plaja? ambalajele sclipicioase de snacks-uri, cojile de pepeni, merele putrezite de cand stateau acolo... marea in schimb era splendida, muuuult mai albastra si curata decat la mamaia.
- mai departe spre Histria. mai departe, dar unde? ca indicatoare, pret de 20 de km nu am vazut. ca asa se promoveaza turismul romanesc. tre' sa intrebi din cand in cand bastinasii, foarte amabili, dealtfel.
- eee...cam la 3-4 km de destinatie au aparut si indicatoarele. intre timp am oprit si pe malul unui lac (Sinoie, am aflat dupa)si ne-am benoclat la un grup de pelicani - pana acum nu am mai vazut.
- in sfarsit, Histria. o monstruozitate de muzeu gen hangar termopanat, FARA GHID, fara pliante (decat in engleza si franceza), doar o carte adresata mai curand specialistilor decat turistului din mine. doar 4-5 modele (jalnice) de carti postale. ruinele...ar fi fost ok daca nu era si acolo plin de pet-uri, celofane, cutii de margarina, in general ambalaje. pe care o tanti cu un sac menajer le-ar fi putut aduna in cel mult 2 ore. turisti? noi 5 si inca alti 3-4 rataciti. plus 3 soferi cu camioane cu tot, care erau rataciti la propriu, in cautarea unui restaurant. pretul de intrare? 12 lei - scump, doamna, scump, un bilet la spectacolul de manele era mai ieftin...

cam asa a aratat ziua mea pe litoral. suficient pe anul asta, as zice, daca nu as pofti sa ajung si la Gura Portitei intr-o buna zi. ca si pe-aia o lauda aia de la Realitatea....

Interviu cu mine

- Să o luăm abrupt: ce a însemnat apariţia în oraş a postului Radio Campus, în 1993 ?
- O revoluţie. Am apărut în perioada aia cînd totul era o revoluţie. Când s-a băgat în ’89 săpun Fa la magazinul de la Bara comerciala, s-a stat la coadă pe trei rânduri – asta a fost o revoluţie. Când a făcut Ilie Alexandru magazinul Hermes, a fost o revoluţie. Sucul la dozator a fost o revoluţie, chiar dacă ne durea burta de la el. Disco Ring a fost o revoluţie. Magazinul de casete Asterix. În anul ăla a apărut RADIO CAMPUS, în toamna a venit televiziunea prin cablu Orion şi anul următor Antena 1. Cam astea au fost revoluţiile, restul a venit firesc, deja nu ne mai surprindea nimic. Acum, după 15 ani, poate ne vine să râdem, dar aşa era atunci.
- Dacă tot eşti la capitolul amintiri, cum se făcea radio atunci?
- Păi cum să se facă? 2-3 casetofoane, un magnetofon, un mixer… microfonul…şi mult entuziasm. Oameni care vroiau sa facă ceva. Radio Campus a aprovizionat cu mulţi profesionişti presa locala şi centrală. Chiar şi din cei pe care nu dădeam 2 bani aici, au ajuns mari scule la Bucureşti. Nu zic nume.
- Mulţi au plecat la concurenţă…
- Mulţi au crezut ca pleacă la concurenţă…. Dă-mi voie să-ţi spun ca sunt amuzat când aud vorbindu-se de concurenţă. Nu avem acelaşi public ţintă, nu avem aceeaşi politică redacţională. Funcţionăm pe coordonate diferite. Noi oferim informaţie locală, concurenţa muzică. Asta o spun ca sa fiu politicos, altfel aş putea spune că în sondaje avem procentele lui Ionaşcu, ca să zic aşa. E un mare nor de praf în urma noastră şi în spate nu se mai vede nimic.
- N-aş zice ca eşti modest…
- N-am de ce. Doar am muncit 15 ani ca să ajungem aici. Audienţa nu pică din cer.
- De curând aţi rupt gura târgului cu blogul Radio Campus.
- Da, a pornit ca o gluma a Elenei Marin astă-toamna; mai apoi ne-a venit ideea să postăm acolo ştirile, încet-încet ne-am intrat în mână şi am ajuns azi să avem 4-5 sute de cititori zilnic. Ba chiar într-o zi ne-au citit 800 de oameni. Eu zic că e ceva.
- Proiecte noi?
- Destule. Nu rezişti 15 ani pe primul loc stând cu mâinile încrucişate. Dar nu avem nici o grijă, dacă nu ai observat până acum, pe ce punem mâna, creşte!

cum mi-am petrecut sfarsitul lumii

dimineatza. mesele goale, numai eu ratacit pe acolo cu cafelutza si ziarul in fatza. si un cuplu cam dubios, ea pustoaica, el cu un look oarecum interlop. nu bagasem de seama asta, dar ma zgaria la ureche vocea stridenta a pasaricii, vorbea tare de parca toata ramurica terasei era a ei.

momentul in care am terminat ziarul de citit a coincis cu pronuntarea extrem de sonora a unei fraze care mi-a atras imediat atentia: "n-am fost in strainatate, da' de ce sa ma duc eu acolo sa ma ___ cu toti bosorogii?" ups! sa ciulim urechea aia hipoacuzica: "mai bine stau acasa si ma ___ cu unul singur. ce daca ma angajez la hambar cu 10 milioane, mai bine, decat sa iau acolo 100 de milioane si sa ma arate lumea pe strada: 'uite-o si pe zdreantza aia!'. ca si anul trecut cand m-am angajat 3 luni la mare a zis lumea ca sunt in italia. mai bine la capsuni decat sa ma ____toti jegosii aia, ma umplu dreaq de toate bolile... da, mah, il cunosc si pe gabi napoleon (sau bonaparte? nu stiu daca am retinut bine) vorbesc cu el cand vreau. da' nu vreau."
in tot timpul asta statea picior peste picior, din intamplare cu fatza spre mine. avea chilotei albi cu o inimioara rosie "acolo". cred ca inca-i mai are, eu am plecat de pe terasa acum 5 minute.

ce zicea dubiosul nu am auzit, el vorbea incet. isi fuma tigara linistit. doar banuiesc ce era in mintea lui: "nu vrea asta, pune botul alta. pacat de cafeaua pe care i-am dat-o. n-o merita, stoarfa dreaq!"


6 august edit - la o luna distanta, am recunoscut don'soara metamorfozata in chelnerita care ne servea la hambar pe terasa. s-a tinut de cuvant...

jason mraz again

mraz. jason mraz

spre rusinea mea nu am mai auzit de jason mraz. pana azi:

una dintr-o suta

stiu, procentajul e jalnic; daca nu s-ar fi inventat digitalul faceam 2-3 poze bune pe an. dar ca sa nu credeti ca sunt un fotograf atat de prost, va spun ca e vorba de pozele care-mi plac mie, si sunt din ce in ce mai exigent. altfel, bunicele am cu zecile...

am gasit gradina raiului

raiul, pentru mine, e locul ala unde, intorcandu-ma stanga/dreapta/inainte/inapoi, nu vad nimic lipsit de armonie, nimic de plastic, nimic colorat strident, niciun stalp de beton. l-am gasit, in sfarsit. nu va zic unde, doar va arat pozele, care nu sunt deloc grozave, dar cine mai statea sa faca poze studiate acolo?

experiment fotografic

am descoperit cu uimire mecca fotografilor: tiganii. am facut poza asta asa, ca sa ma aflu in treaba si pentru ca insistau coloratii sa-i trag in poza, desi nu stiu daca o sa mai trec vreodata in viatza asta prin... maltezi, parca, sa le dau poza. ei insistau sa-i dau la televizor si n-am vrut sa-i dezamagesc.

sa revin: poza asta o uitasem laolalta cu celelalte 600 facute in acea excursie - ieri, paul de la stirea m-a rugat sa-i dau o poza cu tigani si mi-am amintit ca am facut-o pe asta. in principiu e o poza banala, dar am avut o mica revelatie: rugati niste romani sa va pozeze si priviti rezultatele - oamenii crispati, fastaciti, preocupati sa dea bine in poza. poate a 7-a poza sa va iasa aproape de adevar. tiganii astia parca sunt nascuti in fata aparatului de fotografiat (desi ei erau setati ca-i dau la tv). foarte NATURALI, cum nu o sa fim noi, astilalti, niciodata. ei, in carutza lor sunt fericitii, noi facem umbra pamantului degeaba daca vrem sa imparatim lumea din functiile si masinile noastre azi mai frumoase ca ieri, dar nu suficient. niciodata.

fotoreportaj cu circuit inchis - scrisoare pentru un deportat

in toamna anului trecut, cuprins de febra colectionarii de radiouri pe lampi, am intrat pe mai multe situri de profil, pe unul dintre acestea cunoscandu-l pe feri visky din arad, motorul din spatele asociatiei colectionarilor. printre altele am aflat ca domnia sa a fost deportat in anii '50 impreuna cu familia la latesti, in baragan, eu cunoscand deja renumele acestei localitati astazi disparute prin faptul ca aici a fost deportata si sotia maresalului antonescu. sunt un pic pasionat si de istorie, asa ca o discutie cu domnul visky pe aceasta tema m-a luminat cam pe unde se afla latestiul (credeam ca a fost pe partea dinspre dunare a soselei, langa facaieni - de fapt am fost lamurit ca pe partea cealalta, la vreo 5-6 km de sosea).
nu degeaba l-am tras de limba pe domnul visky cu privire la localizarea exacta, chiar i-am spus ca vreau sa caut latestiul. ei, bine, domnule visky, l-am gasit. nu atat latestiul cat ce a mai ramas din el; nu mare lucru, dealtfel. am intrebat multa lume pe camp - putini isi mai aminteau, noroc ca am gasit un batranel - cei mai tineri m-au indrumat de fiecare data gresit, denumirea de latesti fiind astazi atribuita zonei de langa sosea, nu celei din camp. zona in care erau casele, banuiesc din chirpici, a disparut cu totul, in locul respectiv fiind acum o livada de ciresi si caisi (am si mancat cateva cirese). am gasit si o ferma destul de veche, dar se pare ca a fost construita prin anii '60. acolo am fost indrumat catre fostul cimitir al deportatilor - nu stiu daca aveti pe cineva ingropat acolo, eu am fost sincer emotionat numai la gandul asta... cruci nu mai sunt. singurele indicii ca acolo a fost intr-adevar ceva sunt tufele de liliac si palcurile de irisi (stanjenei).
fotografiile nu sunt extraordinare, nici rezultatele palpabile ale cautarii, totusi cele 2 ore m-au umplut de o emotie teribila - aici, in mijlocul acestui camp, au fost aruncati oameni nevinovati. dupa 50 de ani, in acelasi loc, creste o livada. pai asta-i poezie curata!

later edit:

imboldit de curiozitate (care m-ar fi scutit de multa alergatura ieri, daca faceam ce am facut acum, adica sa caut) am rasfoit toate sursele mele de informare despre latesti. mai intai am cautat in dictionarul geografic al judetului ialomita de ion i provianu -1897 cu gandul ca e destul de vechi si am gasit urmatoarea descriere:

"LATENI - sat in plasa ialomita-balta, pendinte de comuna borduseni, este situat pe termul stang al borcii, la 5 chilometre spre nord de satul de resedinta, de care se desparte prin satul borduseni-mici. numirea veche a acestui sat a fost bozeni. aici se afla o scoala mixta. populatiunea satului consta din 30 familii romani si 3 familii tigani. vite sunt: 120 boi, 50 cai, 200 oi, 25 bivoli, 5 asini si 100 porci."

plasarea satului la nord de bordusani nu prea corespundea cu ce gasisem eu pe teren, chiar daca pe o harta de la 1789 tot cam la nord parea. consultand insa hartile topografice ale zonei, am avut surpriza sa gasesc satul LATESTI chiar pe amplasamentul din descrierea d-lui visky si din relatarile oamenilor. mai mult decat atat, una din harti este atat de detaliata incat sunt pozitionate si strazile si chiar casele (un fel de google earth al acelor vremuri!!!). am localizat, deci, foarte precis, locul cu pricina. si ca sa dezleg enigma situarii la nord de bordusani am dezvoltat mica mea teorie: satul care la 1897 se numea lateni a disparut cu timpul, iar la momentul constituirii satului de deportati s-a preluat vechea denumire, modificata putin - probabil memoria le-a jucat feste celor care erau cu pixul (si biciul) in mana la vremea aceea. palpitant.

la cirese, varianta rromani

la cati morti in accidente am vazut, credeam ca nu ma mai sensibilizeaza nimic, ca sunt blindat. uite ca viata iti rezerva tot felul de prilejuri de intristare, intersectari cu tot felul de grozavii mai rele decat intalnirea cu moartea. sambata am plecat cu cleme la boranesti - ne sunase viceprimarul ca nu mai stie ce sa faca cu bandele de pustani rromi - da' hai sa nu o mai dau de gard, TIGANI. boranestiul e departe, nu prea eram dispus sa consum benzina de juma' de milion, dar cleme are nasul fin la subiecte si am plecat. pe drum ne-a sunat viceprimarul (care nu era in localitate): "vedeti ca daca se intampla ceva vin cu o echipa de jandarmi". mai sa fie!
am ajuns. oamenii calcati de hoti ne asteptau la poarta - ii anuntase primarul ca venim. batrani toti. cleme a coborat, eu am intors masina ca sa pot demara mai repede in caz ca vom avea probleme. stiam ca boranestiul e sat de tigani. apoi am coborat si eu si m-am apucat de pozat - oamenii, casele, floricelele din gradini, ce pozez eu de obicei. case ca in povesti, gradinitele cu flori, pomii plini de fructe. si aici am ciulit urechea la povestea batranului: tiganii venisera la furat de...cirese. cand mosul a iesit afara din casa sa vada ce se imtampla, l-au pocnit cu o scandura din gard peste fatza. baba lui l-a ridicat de jos, l-a readus in simtiri, a sunat la salvare si s-a dus cu el la spital la urziceni. la doctor, ca asa stie romanul sa faca, se duce la doctor - care doctor il panseaza si-l trimite la 2 noaptea acasa pe mos (care inca nu era prea constient) cu recomandarea sa vina a doua zi la pansat.
povestea nr. 2 - un tanar care locuieste singur se duce la serviciu si seara nu mai gaseste in casa nimic - nici butelie, nici covoare, nimic din ce mai avea omul prin casa mai de doamne ajuta.
povestea nr. 3, multiplicata la zeci de gospodarii: batrana din imagine este atacata in ianuarie si i se fura toate pasarile din ograda - vecinii pun mana de la mana si-i dau babutzei unul o gaina, unul un cocos; face baba 10 gaini in curte si acum 2 saptamani o calca tineretul de culoare din nou, lasand-o cu gospodaria goala.
mama m-a invatzat sa fiu om de omenie. tolerant cu toata lumea, deci si cu tziganii, ca "sunt si ei oameni". m-am straduit, ba chiar am fost indragostit candva de doinitza, nepoata mamei zena. ce te faci insa cu 99 % dintre ei? sa nu-l invoci pe antonescu? sa nu-ti doresti (macar) sa fie cu totii sterilizati? sau poate sa se dea o lege ca in china, sa n-ai voie sa faci mai mult de 1-2 copii? orice om lucid isi da seama ca in 10-15 ani astia vor fi mai multi decat romanii... si ne mai lamentam ca le e scarba europenilor de noi... cand de fapt ar trebui sa ne fie si noua. iata-ma si rasist...

later edit: uitasem cireasa de pe tort: raspunsul comandantului politiei judetene: "lasa, dom'le, ca nu e chiar asa..." da' cum e shefu? i-au batut babutzele pe tigani? ori s-au dus, organizate in cete, sa fure din gospodariile negrilor....oops, care gospodarii? poate din corturi?