Inconştienţii Uimirii Urziceni

I. Nu sunt şi n-am fost vreun mare fan al Unirii - Robert mi-e martor şi victimă a ironiilor la adresa patriotismului său local. Am privit-o cu neîncredere: ce poate să facă o echipa “fără tradiţie” în lupta cu vulpoii bătrani ai fotbalului românesc? I-am privit în permanenţă ca pe nişte victime sigure.

Uite că m-am inşelat. M-am înşelat şi anul trecut, când eram convins că-şi bagă “băietii” coada şi le sufla într-un fel sau altul campionatul, şi când i-am dat zburaţi din cupele europene din primul (al doilea, al treilea…) tur, am greşit şi când am prezis că pică toata construcţia după plecarea lui Dan Petrescu, şi acum când a ramas Bucşaru fără bani. Deja am senzaţia că or să-l bage în faliment total, nu doar rămânând împotriva voinţei patronului în prima ligă, dar şi adulmecând cupele europene de anul viitor.
Şi-mi revizuiesc atitudinea şi faţă de Bucşaru: măcar el a ramas pe baricade; alde Meme şi supăraţii ăilalţi au dat bir cu fugiţii la primul salariu neintrat la timp în cont (sau al doilea, al treilea, nu contează). De parcă nu aveaţi destui bani cât să mai jucaţi şi de dragul fotbalului…
II. Victoria asta nesperată şi împotriva logicii (româneşti) îmi dă speranţe că, poate, cândva, şi ŢARA va ieşi din rahatul în care au băgat-o alde liga lui Băse/Tări/Bombo. Trebuie doar să-i lăsăm să plece în cele zări, acum că “nu mai e nimic de furat în ţara asta”.
Sau o mai fi?

NENEA SANDU

desi am facut zeci de mii de poze in ultimii ani (digitalu', deh...), tot in cutia cu cateva sute de poze alb-negru e viata mea. acolo sunt prietenii mei, acolo neamurile vii sau deja moarte.
a murit Nenea Sandu si mi-am dat seama ca, desi e omul care m-a inoculat cu microbul fotografiei, nu l-am pozat niciodata. da fapt imi amintesc de o singura poza, in parcare la chirana, facuta pe vremea cand mi-a luat tata primul zenit (in clasa a 9-a).
imi vine sa ma las de fotografie. daca nu-i pozezi pe cei pe care-i iubesti, la ce dracu' folos? nunti? politicieni? accidente? ZERO. uite, acum caut o poza cu Nenea Sandu si nu gasesc. una facuta de mine, da? boule...

later edit: am gasit-o...

hurt

"Eli, Eli, Lama Sabactani?"

Există Dumnezeu?

La 20 de ani, probabil aş fi răspuns că nu. Ştiţi cum e: iei viaţa în piept, te crezi mare şi tare, încă nu ai dat niciodată cu capul de pragul de sus.

De fapt prima revelaţie în ce priveşte existenţa lui Doamne-Doamne am avut-o pe la vreo 35 de ani - e o poveste lungă şi nu vreau să plictisesc pe nimeni.

Azi am avut încă un hop, un moment în care am reflectat la existenţa Domnului. Pe scurt, a murit o fată pentru care, deşi nu am cunoscut-o, am pus suflet la campania care ar fi ajutat-o să scape de un nenorocit de cancer. ANDREEA: aici şi aici şi aici şi aici şi aici şi aici . Azi am aflat că a murit.

De câte ori moare un copil mă îndoiesc de existenţa Sa. Încerc să mă conving ca pruncii sunt mieii Domnului, sacrificiul unei lumi bolnave pentru a-şi răscumpara ticaloşiile, dar nu pot. În sistemul meu de valori nu trebuie să plătească nevinovaţii pentru spălarea păcatelor celorlalţi, şi asemeni mie ar trebui să gandească şi Dumnezeu. Azi m-am îndoit de Tine, Doamne: cum ai permis aşa ceva?

Vă vine să credeţi sau nu, Dumnezeu mi-a răspuns mai curând decât mă aşteptam: 33 de mineri din Chile sunt în viaţă după 17 zile de când au fost îngropaţi la 700 metri sub pământ de o alunecare de teren. Adicătelea Doamne-Doamne a luat o viaţă şi a cruţat 33, săvârşind o minune....

Poiana - Ialomiţa

Deversarea de seară

- Uite, aici trecem pe lângă staţia de epurare. Nu o vezi, dar îţi spun eu că e în spatele magazinului Plus.

Mergeam cu fiică-mea pe dig, chinuindu-ne să prindem o iluzorie răcoare ce ar fi trebuit să vină odată cu înserarea. Puţea de-ţi trăznea nasul. În fine, am grăbit paşii şi am ajuns cam în dreptul mănăstirii. Parcă-parcă simţeam un vânticel - tot călduţ, din păcate. Bătea dinspre combinat şi simţeam în nări mirosul iute de amoniac.

- Ce miroase, tati? zice fi-mea.

- Miroase a muncă, tată, fac eu pe desteptul, amintindu-mi de vremurile în care combinatul duduia. Chiar aşa, mirosul ăsta imi trezeşte nostalgii! Ei doar nu-i place - ce ştie ea!

Încet-încet ajungem şi în dreptul fostei pepiniere, astăzi cartier falnic de viloaie. Fratele meu, aici chiar mi s-au întors maţele pe dos! Toată porţiunea până la Privighetoarea pute ca o uriaşă hazna. De când mă ştiu eu Ulcom-ul deversează ape uzate la piciorul podului de cale ferată. Într-o vreme chiar speram că-şi vor schimba filtrele, metodele de epurare - se măcănea la televizor că avem legi beton şi că nu se mai poate aşa, cu poluarea, in ţara asta; că-i termină controalele şi sancţiunile dacă nu se conformează. Aha, sigur ca da. Şi marmota... Îi doare la bască.

- Hai, tată, acasă, las' că respiram când mi-oi lua concediu....

în rostogolirea ei, o viaţă de gâză îmi ajunge sub talpă

o poză făcută în 2008 la Fundata

Hai, să mai şi respirăm

excursie la Bataluri

15 mai - 15 iunie - luaţi câmpurile cu asalt

2005, 2006, 2007, primavara. din 2008 nu a mai venit

ace, brice şi ibrice

excursie cu şcoala. dialog telefonic, mamă - fiică:

- ce faci, unde sunteţi acum?

- la oraşul de floci, la muzeu.

- unde???

fata, oarecum în ceaţă, îşi întreabă colegii:

- unde suntem, mah? şi-i raspunde mă-sii: la giurgeni.

- a-ha... e frumos? ai luat şi tu un suvenir, ceva, de acolo?

- nu a fost nimic interesant. ce să iau, cărţi???

postarea asta este pentru prietenii de la muzeul judeţean.

Moşu' Piţiș

Nu da Doamne nimărui
Viaţa ţapinului
Cân iera somnu mai dulce
Ie ţapina şî să duce
Ia potcoavele-n picioare
Şi ţapina la spinare
Iese-n vârfu muntelui
În bătaia vântului
Une-i greu voinicului.
Şi-aud vântu vâjâind
Şi copacii pârăind
Izvoarele boncălind
Stau acolo şi on an
Să câştig şi ieu un ban
Să beau cu mândrile-n han.
Ce-a gândi voi mândrilor
Că banii să fac uşor
Banii nu să fac aşe
Trage murgu la tânje
...




Până codru frunza ţîne
Tăţi voinicii o du' bine
Codru pă cân' frunz-o lasă
Tăţi voinicii trag acasă.
Măi codrule nu mă vinde
Că-s tânăr şi ti-oi aprinde
Ti-oi aprinde de la vârf
Şi-i ardea până-n pământ.



Ce te legini bradule
Fără ploaie fără vânt
Cu cetina la pământ
Di ce să nu mă leagân
Dacă oiţile-mi vin
Vin iole tă' la vale
Şi rămân târlile goale
Strungi rămân făr' de oiţe
Şi scaun făr' de băciţe.
...
O, frumos îi izvoraşu'
Mai frumos îi ciobănaşu'
Da oile to' la vale
Şi rămân târlile goale
Da oile-n poieniţă
S-aud glas de ciobăniţă.
...
O, frumoasă-i orăşiţa
Mai frumoasă-i ciobăniţa
Dau oile-n poieniţă
Şi-aud glas de ciobăniţă.
Cine-aude-a me guriţă
Poate şti că n-am supt ţâţă
Numai lapte de oiţă
Guriţă de ciobăniţă.



După pui di lăpuşan
Să nu dai cu bolovan
Cumva de li-i nimeri
Vai de capu' tău a fi.
Pân' de-s negru nu-s tâgan
Puiuţ îs di moroşan
Şed în codru câti-on an
Câti-un an şi câti-o lună
Că-s copil di maică bună.
Măi copile un' i mere
Hii bărbat ni hi muiere
Că ţi-o mers hiriu pân sat
Că n-ai hire de bărbat
Şi-ţ' stă gându' la-nsurat.
...
Mândră nu hi cu bănat
N-om hi numai noi în iad
Or hi popi şi preutese
Şi mândre de cele-alese.
...

http://www.folkradio.hu/szoveg/nepdal_list.php?id_gyujto=295

Şi pentru că am cotrobăit în sertarul cu poze vechi, am găsit şi una cu nenea Vali, făcută în aceeaşi zi. Aveam ochelari identici, făcuţi la Ţăndărei.

Dacă nu o să mai am 18 ani niciodată

Well... trebuie să lămuresc misterul poezelei de dedesubt, că moare lumea de curioasă ce e...

Nu, dragă sor-meo, nu m-am dereglat, nu m-am îndrăgostit brusc şi stai fără griji, nu ai de ce să te simţi prost că nu te informez despre viaţa mea amoroasă.

Cestiunea e următoarea: pentru că poezica aia cu "goana după ochiuri" a plăcut Panaitului, m-am gândit să desprăfuiesc nişte caiete din liceu. Şi dacă tot mă suiam în avion a doua zi, am ales-o pe asta cu "dacă nu o să te mai văd niciodată" - păi, dacă se buşea rata cu mine? nu era mişto să scrie coledzii din presă că am avut o premoniţie?

Nu a fost sa fie, m-am întors...

Dacă nu o să te mai văd niciodată

Dacă nu o să te mai văd niciodată O să închid ochii Şi o să visez că ne plimbăm Mână în mână Eu care mă cunosc de patru groaze de ani Cu tine pe care te cunosc de una. Dacă nu o sa te mai văd niciodată O să privesc un lan de floarea soarelui Şi o să te văd pe tine în rochia ta cea galbenă O să privesc şi soarele şi florile mele galbene şi toate fetele îmbracate în galben Apoi o să mănânc o felie de pepene galben Şi o să-mi imaginez că mă înfrupt din răcoarea trupului tău După care mă voi trezi din visul acesta frumos.

Fântâna suspinelor

Şerban Codrin mi-a făcut onoarea de a se inspira dintr-o fotografie de-a mea...

Strâmb până-n creştet, stâlpul scorojit

O cumpănă propteşte, inutilă,

Cât se străvede câmpul de argilă

De cicatrici crăpat la infinit...

Precum zădărnicia unui far

Păzeşte golul mărilor uscate,

La fel gogeşte, numai pe-nsetate,

Dărâmătura acelui fântânar,

Semn în scripturile fără-un cuvânt,

Că încă pe aici migrează hoarde

Şi rădăcina buruienii arde,

Cenuşa spulberându-şi sub pământ...

Cumanii, slavii-ndeamnă armăsarii,

Ori alte şatre scârţâie, ţânţarii...

Goana după ochiuri

dau fuga la alimentară

să iau ouă pentru ochiuri:

sunt fericit -

e prima noapte când a rămas la mine;

arderile au fost complete

şi vreau să-i fac surpriza micului dejun la pat.

sunt fericit?

e prima goană după ochiuri

din multele ce au să vină...

mulţumit

cemiştoscrie creionulăstagrena, iasăvedem cumscriecelportocaliu. mmm...cemişto!

şiascuţitoareataiecalumea!!! brici! acumsăvedemcumştergeguma.