Inconştienţii Uimirii Urziceni

I. Nu sunt şi n-am fost vreun mare fan al Unirii - Robert mi-e martor şi victimă a ironiilor la adresa patriotismului său local. Am privit-o cu neîncredere: ce poate să facă o echipa “fără tradiţie” în lupta cu vulpoii bătrani ai fotbalului românesc? I-am privit în permanenţă ca pe nişte victime sigure.

Uite că m-am inşelat. M-am înşelat şi anul trecut, când eram convins că-şi bagă “băietii” coada şi le sufla într-un fel sau altul campionatul, şi când i-am dat zburaţi din cupele europene din primul (al doilea, al treilea…) tur, am greşit şi când am prezis că pică toata construcţia după plecarea lui Dan Petrescu, şi acum când a ramas Bucşaru fără bani. Deja am senzaţia că or să-l bage în faliment total, nu doar rămânând împotriva voinţei patronului în prima ligă, dar şi adulmecând cupele europene de anul viitor.
Şi-mi revizuiesc atitudinea şi faţă de Bucşaru: măcar el a ramas pe baricade; alde Meme şi supăraţii ăilalţi au dat bir cu fugiţii la primul salariu neintrat la timp în cont (sau al doilea, al treilea, nu contează). De parcă nu aveaţi destui bani cât să mai jucaţi şi de dragul fotbalului…
II. Victoria asta nesperată şi împotriva logicii (româneşti) îmi dă speranţe că, poate, cândva, şi ŢARA va ieşi din rahatul în care au băgat-o alde liga lui Băse/Tări/Bombo. Trebuie doar să-i lăsăm să plece în cele zări, acum că “nu mai e nimic de furat în ţara asta”.
Sau o mai fi?