hurt

"Eli, Eli, Lama Sabactani?"

Există Dumnezeu?

La 20 de ani, probabil aş fi răspuns că nu. Ştiţi cum e: iei viaţa în piept, te crezi mare şi tare, încă nu ai dat niciodată cu capul de pragul de sus.

De fapt prima revelaţie în ce priveşte existenţa lui Doamne-Doamne am avut-o pe la vreo 35 de ani - e o poveste lungă şi nu vreau să plictisesc pe nimeni.

Azi am avut încă un hop, un moment în care am reflectat la existenţa Domnului. Pe scurt, a murit o fată pentru care, deşi nu am cunoscut-o, am pus suflet la campania care ar fi ajutat-o să scape de un nenorocit de cancer. ANDREEA: aici şi aici şi aici şi aici şi aici şi aici . Azi am aflat că a murit.

De câte ori moare un copil mă îndoiesc de existenţa Sa. Încerc să mă conving ca pruncii sunt mieii Domnului, sacrificiul unei lumi bolnave pentru a-şi răscumpara ticaloşiile, dar nu pot. În sistemul meu de valori nu trebuie să plătească nevinovaţii pentru spălarea păcatelor celorlalţi, şi asemeni mie ar trebui să gandească şi Dumnezeu. Azi m-am îndoit de Tine, Doamne: cum ai permis aşa ceva?

Vă vine să credeţi sau nu, Dumnezeu mi-a răspuns mai curând decât mă aşteptam: 33 de mineri din Chile sunt în viaţă după 17 zile de când au fost îngropaţi la 700 metri sub pământ de o alunecare de teren. Adicătelea Doamne-Doamne a luat o viaţă şi a cruţat 33, săvârşind o minune....

Poiana - Ialomiţa

Deversarea de seară

- Uite, aici trecem pe lângă staţia de epurare. Nu o vezi, dar îţi spun eu că e în spatele magazinului Plus.

Mergeam cu fiică-mea pe dig, chinuindu-ne să prindem o iluzorie răcoare ce ar fi trebuit să vină odată cu înserarea. Puţea de-ţi trăznea nasul. În fine, am grăbit paşii şi am ajuns cam în dreptul mănăstirii. Parcă-parcă simţeam un vânticel - tot călduţ, din păcate. Bătea dinspre combinat şi simţeam în nări mirosul iute de amoniac.

- Ce miroase, tati? zice fi-mea.

- Miroase a muncă, tată, fac eu pe desteptul, amintindu-mi de vremurile în care combinatul duduia. Chiar aşa, mirosul ăsta imi trezeşte nostalgii! Ei doar nu-i place - ce ştie ea!

Încet-încet ajungem şi în dreptul fostei pepiniere, astăzi cartier falnic de viloaie. Fratele meu, aici chiar mi s-au întors maţele pe dos! Toată porţiunea până la Privighetoarea pute ca o uriaşă hazna. De când mă ştiu eu Ulcom-ul deversează ape uzate la piciorul podului de cale ferată. Într-o vreme chiar speram că-şi vor schimba filtrele, metodele de epurare - se măcănea la televizor că avem legi beton şi că nu se mai poate aşa, cu poluarea, in ţara asta; că-i termină controalele şi sancţiunile dacă nu se conformează. Aha, sigur ca da. Şi marmota... Îi doare la bască.

- Hai, tată, acasă, las' că respiram când mi-oi lua concediu....