miercuri, 23 martie 2011

O mazilire pe altarul useleului

instrument mazilire O mazilire pe altarul useleului silvian ciuperca razvan ciuca marinache visinescu gogu petre Normative, legi, interpretari, rasinterpretari, parainterpretari. La final nu am priceput nimic (poate asta a fost si scopul). Cand tii cu tot dinadinsul sa-l zbori pe Razvan Ciuca de la Muzeul Agriculturii, te acoperi cu paragrafe de lege si i-ai tras-o. Vinovati nu suntem noi, cei care-l scoatem val-vartej la pensie, de vina-i Roberta Anastase (da, asta a fost argumentul unui consilier).

Conform legii, e obligatorie pensionarea directorului Muzeului Agriculturii? Cica da. Conform legii, e posibila ramanerea acestuia pe post, macar pana dupa Congresul Muzeelor din toamna? Cica da. S-a discutat o ora pro si contra, pana nu a mai priceput nimeni nimic. Nici eu, nici consilierii. Da’ daca trebuie, trebuie!

update 1: domn’ presedinte, acum 5-6 ani, cand PNL+PDL-istii isi umflasera muschii sa va dea jos ca sa-l puna pe Gheorghe Petre in loc, (acelasi domn) Stoenescu folosea acelasi gen de discurs ca sa demonstreze ca trebuie sa fiti zburat (asa mi s-a parut mie atunci, ca fan declarat al dvs). Numai Visinescu stie cum v-a scapat!

update 2: s-a lamurit misterul mazilirii: trebuia gasita o functie pentru Gogu Petre care nu mai poate plati intretinerea la vile din salariul de profesor. Si pentru asta, trebuia ridicat in furci cineva, asa ca l-au identificat pe Razvan Ciuca.

marți, 15 martie 2011

Chifle made in

Partea bună pentru politicienii români este că poporul se entuziasmează rapid şi se desumflă şi mai repede. Că azi înghite o gogoaşă şi mâine, în timp ce ronţăie un covrig, nu-şi aminteşte că i-ai promis cozonac.

Din când în când ne trezim noi, ăştia pe care-i invită uneori la congrese, să reluăm filmul promisiunilor şi să constatăm că… purceaua e moartă în coteţ, dar nu-şi aminteşte nimeni de unde am plecat şi unde ni s-a spus că vom ajunge:

01. pdl Chifle made in PDL purcea popor PDL cotet congres

02. pdl Chifle made in PDL purcea popor PDL cotet congres 03. pdl Chifle made in PDL purcea popor PDL cotet congres 04. pdl Chifle made in PDL purcea popor PDL cotet congres 06. pdl Chifle made in PDL purcea popor PDL cotet congres 07. pdl Chifle made in PDL purcea popor PDL cotet congres 08. pdl Chifle made in PDL purcea popor PDL cotet congres 09. pdl Chifle made in PDL purcea popor PDL cotet congres 10. pdl Chifle made in PDL purcea popor PDL cotet congres 11. pdl Chifle made in PDL purcea popor PDL cotet congres

joi, 10 martie 2011

Ce spuneam zilele trecute???

" toată mizeria care se petrece este o rotaţie ce durează “de două mii de ani” – cine nu mă crede să apeleze la manualele de istorie – prin care şmecherii se perindă ciclic în capul mesei. " uite ca imi confirma Jean Bart intr-o povestire din 1922...


marți, 8 martie 2011

Nişte curve

pontonescu Nişte curve psd ponta pnl PDL niste curve curve niste curve Crin boc basescu antonescu
Da, ştiu că m-am trezit cam târziu, da’ i-am văzut azi-dimineaţă (pentru a suta oară) pe Ponta şi Crin pupându-se şi m-a cuprins – din nou – scârba. Băi, fratele meu, nici cu tona de lămâi nu pot înghiţi struţocămila asta de stânga-dreapta, care nu are nimic pe agendă decât CIOLANUL mare şi zemos (deşi purceaua e cam moartă în coteţ) ce se profilează la orizont odată cu erodarea “popularitaţii” matrozului şi a mizeriei lui de partid, pedeleul.
Vremurile în care puteai avea cât-de-cât încredere în unul sau altul dintre partide au apus demult: acum nu mai ai de ales decât între hienele x, y sau z, cu singura speranţă că una din ele îşi va umple maţul mai repede şi va rămâne şi pentru popor un zgârci, ceva. Foamea javrelor e atât de mare încât nu mai au rabdare să crape ăilalţi de moarte buna, îi trag de surtuc, sar la gâţi, muşcă ici-colo prin părţile neesenţiale, poate-poate reuşesc să-i pună jos cumva – nu, la jugulară nu vor sări niciodată, ştiu cu toţii că le va veni rândul cândva sâ fie jos, cum au mai fost.
De fapt, ce am priceput eu este că toată mizeria care se petrece este o rotaţie ce durează “de două mii de ani” – cine nu mă crede să apeleze la manualele de istorie – prin care şmecherii se perindă ciclic în capul mesei. Ce am priceput eu este că ce se intamplă acum nu se va sfârşi niciodată în ţara asta, că nu există mesia politic şi că nu avem scăpare: poţi vota şi cu baba-rada şi cu rada-baba, tot aia e. Forever.
Ca o încheiere ar trebui să-mi dau cu părerea ce e de făcut. Nu ştiu. Nu ştiu alţii mai deştepţi, şi până la urmă, chiar dacă a ştiut cineva vreodată, tot degeaba a fost – dovadă, rahatul în care ne aflăm.

sâmbătă, 5 martie 2011

joi, 3 martie 2011

Revoluţie să fie, dar să ştim şi noi!

Spre rusinea mea,am citit abia astazi articolul din 22 februarie al doamnei Ghinea despre revolutionarii din Slobozia – este un subiect care m-a interesat intotdeauna, nu de alta, dar pe oamenii astia i-am vazut ca pe niste eroi: au avut curajul sa se ia de gat cu hidra ceausista. Cunosc si eu cativa dintre ei, desi habar n-am ce au facut la revolutie – Vladulescu (nu e pe lista), Andriescu, Carlan, Papuc, Toni Ceacu, vicele Stoica, Nicolae Ionescu (directorul de la Antena 1???).
De data asta nu o sa-mi spun parerea pe subiect, pentru ca nu ma simt in masura sa judec niste oameni care, cel putin in aparenta, si-au pus vietile in pericol ca sa ne fie noua mai bine acum.
M-a iritat in schimb un pasaj dintr-un comentariu: “au ţinut să-mi amintească faptul că jurnalistul NU TREBUIE să aibă nici un fel de atitudine ci el trebuie să dea numai de ştire, şi-atât!”.
Domnu’ revolutionar care ai gandit asta, desi guraialomitei.com se ocupa exact cu ce ziceti matale acolo, “dand numai de stire si atat” – definitia din manuale a jurnalismului – dati-mi voie sa nu fiu de acord si sa va amintesc faptul ca poate si pentru asta ati fluturat stindardul revolutiei: ca sa poata spune omul ce are pe suflet! Ca daca intrebi 10 revolutionari, 9 iti vor raspunde ca in niciun caz nu au fost acolo pentru 100 lei mai mult la pensie sau o sarma in plus in oala de pe plita. Toti vor sustine sus si tare ca au murit de grija libertatii de exprimare…
Libertate de care, iata, acum va e teama: doamna Ghinea si-a spus parerea pe un subiect sensibil si voi va basicati.
Uite, eu nu fac nicio apreciere, ci exact cum definiti voi presa: doar public
LISTA CU POSESORII DE CERTIFICATE DE REVOLUTIONAR CARE AU PRIMIT LOC DE CASA IN CARTIERUL PEPINIERA:

01. Andriescu Adrian
02. Alexandru Nicolae
03. Bucur Laurenţiu
04. Bulate – Dunea Gheorghe
05. Cârlan Romeo
06. Ceacu Petroniu
07. Cercel Paulică
08. Chirică Cornel Doru
09. Ciriblan Ion
10. Cutulea Taşcu
11. Dinescu Jean
12. Dinescu Ştefan
13. Dinescu Ştefan
14. Drăgan Luca
15. Dumitru Tudor
16. Dumitru Ionel
17. Găianu Constantin
18. Ionescu Nicolae
19. Jipescu Adrian
20. Manea Ionel
21. Opran Florin – Radu
22. Panciuc Ioan
23. Papacu George
24. Papuc Vasile
25. Păsărică Alexandru
26. Petre Marcel
27. Pinter Ioan
28. Pleşa Constantin
29. Ploştinaru Mircea
30. Popescu Tudor
31. Radu Valeriu
32. Şandru Badea
33. Sârbu Marian
34. Stancu Constantin
35. Stoica Alexandru
36. Constantin Dănuţ
37. Petre Vasile
38. Sîrbulescu Angel
39. Decu Răzvan Mihai
40. Stan Gina.

Subscriu deasemenea la cererea celor care comenteaza pe situlwww.ziarulstirea.ro de a afla ce i-a indreptatit pe cei din lista sa ceara si obtina acele certificate. Fara patima, fara ranchiuna.

PS: nici n-am expediat bine lista asta pe site si-mi pica-n mana un ziar unde un revolutionar din aceasta lista o face albie de porci pe 4 coloane scrise marunt pe doamna Ghinea, pentru obraznicia de a fi scris articolul respectiv. Nu am reusit sa citesc mai mult de cateva randuri: e atat de plin de sudalme incat am abandonat repede… Asa se scoboara zeii de pe socluri pentru a face ordine printre muritori, nu?

miercuri, 2 martie 2011

baricada


un mucha-lucha al presei locale a crezut că-mi dă peste nas spunându-mi că m-a depăşit baricada.wordpress la trafic.
ha-ha-ha!!!!!
păi, bravo lor, bre! doar nu o să mă supăr pe un proiect care-mi place şi mie! ce nu pricepeţi voi, ăştia mai tineri, e că avem cu toţii loc sub soare(le online, vreau să zic) şi că nu pot decât să mă bucur că un produs de valoare are şi succes - se întâmpla atât de rar în breasla asta sufocată de click-uri, oteveuri şi libertăţi prost înţelese.