marți, 29 iulie 2008

mici intristari, mici revelatii

nu sunt genul care, atunci cand se duce la mare, sa sada ca vaca lola pe cearsaf; deci nu rezist sub nicio forma 24 de ore pe litoral. turismul clasic romanesc nu-i pentru mine. asa ca cele 5-6 ore pe care mi le-au ingaduit aerele mele de domnisoara le-am impartit pe principiul "oricum, numai in afara civilizatiei sa fie". da' poti?

sa o iau cronologic, si cu bune si cu rele.
- la mamaia - lume multa, galagie, mizerie pe plaja. infect.
- tot la mamaia am incercat sa beau o cafea la o terasa - desi era trecut de ora 10, tantalaii aia abia pornisera filtrul, asa ca, avand experienta terasei lui verban unde dimineata astept juma' de ora pana iese prima cafea, am plecat iritat mai departe, out of mamaia.
- mai departe, unde? unde credeam eu ca o sa gasesc linistea - la fostul camping de langa tabara de copii navodari (am ceva amintiri cu locul ala, cred ca 5-6 ani la rand am venit aici cu cortul - din '82 incepand). aici dezastru: locatia e... nici nu stiu cum sa spun: semiparasita? practic doar zona de la intrare pana la plaja e animata (terase, tarabe de tigani cu j-de kitsch-uri, colace, papuci, brice/carice. manele din 5 in 5 metri, se acopereau unele pe altele intr-un mixaj jegos. asa ca am luat-o la picior pe malul marii cautand scoici (era destul de pustie plaja, mi-a convenit). am ajuns la campingul GPM (parca) unde am reusit in sfarsit sa-mi beau cafeaua - aici mi-a placut: pomi multi, iarba, flori, curatenie. aproape surprinzator, liniste. si cafeaua doar 2 lei.
- urmatoarea tinta: Histria. demult aveam in gand sa ajung la ruinele Histriei, mai precis de cand am citit in copilarie ultimul volum din Ciresarii. in principiu aveam in cap cam unde e localizata, am vrut totusi sa ma duc la sigur, cu harta in brate. n-am avut parte. am gasit (dupa ce am cautat in 2 benzinarii si 3 chioscuri de ziare) la o statie rompetrol harta tarii la un pret PROHIBITIV: bai nene, e totusi o bucata de hartie, cum sa coste 23 lei, adica aproape 10 dolari? pe harta mea de colectie (din 1903!!!) am dat 50 lei, cea din 1925 costa tot atat... nu sunt genul care-si mananca de sub unghii, dar am momentele mele de revolta si incapatanare, asadar mi-am bagat picioarele in ea de harta.
- in drum, pentru ca nu ma grabeam (si pentru ca nu gaseam indicatoare spre Histria)am carmit dreapta spre vestita plaja de la Corbu - ma pis pe ea, mai plina de gunoaie decat mamaia, singura diferenta e ca la Corbu nu le aduna nimeni... sa repet si eu ce stie toata lumea: frumoasa tara, pacat ca-i locuita. ce plm or vedea idiotii aia de la Realitatea la plaja aia? sau sa zic altfel: idiotii aia de la Realitatea nu au vazut gunoaiele, stanele de oi (te traznea la nas) pe malul marii, buldozele care tocmai "preparau" o bucata de plaja, masinile parcate la 3 metri de apa sau care faceau curse pe plaja? ambalajele sclipicioase de snacks-uri, cojile de pepeni, merele putrezite de cand stateau acolo... marea in schimb era splendida, muuuult mai albastra si curata decat la mamaia.
- mai departe spre Histria. mai departe, dar unde? ca indicatoare, pret de 20 de km nu am vazut. ca asa se promoveaza turismul romanesc. tre' sa intrebi din cand in cand bastinasii, foarte amabili, dealtfel.
- eee...cam la 3-4 km de destinatie au aparut si indicatoarele. intre timp am oprit si pe malul unui lac (Sinoie, am aflat dupa)si ne-am benoclat la un grup de pelicani - pana acum nu am mai vazut.
- in sfarsit, Histria. o monstruozitate de muzeu gen hangar termopanat, FARA GHID, fara pliante (decat in engleza si franceza), doar o carte adresata mai curand specialistilor decat turistului din mine. doar 4-5 modele (jalnice) de carti postale. ruinele...ar fi fost ok daca nu era si acolo plin de pet-uri, celofane, cutii de margarina, in general ambalaje. pe care o tanti cu un sac menajer le-ar fi putut aduna in cel mult 2 ore. turisti? noi 5 si inca alti 3-4 rataciti. plus 3 soferi cu camioane cu tot, care erau rataciti la propriu, in cautarea unui restaurant. pretul de intrare? 12 lei - scump, doamna, scump, un bilet la spectacolul de manele era mai ieftin...

cam asa a aratat ziua mea pe litoral. suficient pe anul asta, as zice, daca nu as pofti sa ajung si la Gura Portitei intr-o buna zi. ca si pe-aia o lauda aia de la Realitatea....

joi, 17 iulie 2008

Interviu cu mine

- Să o luăm abrupt: ce a însemnat apariţia în oraş a postului Radio Campus, în 1993 ?
- O revoluţie. Am apărut în perioada aia cînd totul era o revoluţie. Când s-a băgat în ’89 săpun Fa la magazinul de la Bara comerciala, s-a stat la coadă pe trei rânduri – asta a fost o revoluţie. Când a făcut Ilie Alexandru magazinul Hermes, a fost o revoluţie. Sucul la dozator a fost o revoluţie, chiar dacă ne durea burta de la el. Disco Ring a fost o revoluţie. Magazinul de casete Asterix. În anul ăla a apărut RADIO CAMPUS, în toamna a venit televiziunea prin cablu Orion şi anul următor Antena 1. Cam astea au fost revoluţiile, restul a venit firesc, deja nu ne mai surprindea nimic. Acum, după 15 ani, poate ne vine să râdem, dar aşa era atunci.
- Dacă tot eşti la capitolul amintiri, cum se făcea radio atunci?
- Păi cum să se facă? 2-3 casetofoane, un magnetofon, un mixer… microfonul…şi mult entuziasm. Oameni care vroiau sa facă ceva. Radio Campus a aprovizionat cu mulţi profesionişti presa locala şi centrală. Chiar şi din cei pe care nu dădeam 2 bani aici, au ajuns mari scule la Bucureşti. Nu zic nume.
- Mulţi au plecat la concurenţă…
- Mulţi au crezut ca pleacă la concurenţă…. Dă-mi voie să-ţi spun ca sunt amuzat când aud vorbindu-se de concurenţă. Nu avem acelaşi public ţintă, nu avem aceeaşi politică redacţională. Funcţionăm pe coordonate diferite. Noi oferim informaţie locală, concurenţa muzică. Asta o spun ca sa fiu politicos, altfel aş putea spune că în sondaje avem procentele lui Ionaşcu, ca să zic aşa. E un mare nor de praf în urma noastră şi în spate nu se mai vede nimic.
- N-aş zice ca eşti modest…
- N-am de ce. Doar am muncit 15 ani ca să ajungem aici. Audienţa nu pică din cer.
- De curând aţi rupt gura târgului cu blogul Radio Campus.
- Da, a pornit ca o gluma a Elenei Marin astă-toamna; mai apoi ne-a venit ideea să postăm acolo ştirile, încet-încet ne-am intrat în mână şi am ajuns azi să avem 4-5 sute de cititori zilnic. Ba chiar într-o zi ne-au citit 800 de oameni. Eu zic că e ceva.
- Proiecte noi?
- Destule. Nu rezişti 15 ani pe primul loc stând cu mâinile încrucişate. Dar nu avem nici o grijă, dacă nu ai observat până acum, pe ce punem mâna, creşte!

joi, 3 iulie 2008

cum mi-am petrecut sfarsitul lumii

dimineatza. mesele goale, numai eu ratacit pe acolo cu cafelutza si ziarul in fatza. si un cuplu cam dubios, ea pustoaica, el cu un look oarecum interlop. nu bagasem de seama asta, dar ma zgaria la ureche vocea stridenta a pasaricii, vorbea tare de parca toata ramurica terasei era a ei.

momentul in care am terminat ziarul de citit a coincis cu pronuntarea extrem de sonora a unei fraze care mi-a atras imediat atentia: "n-am fost in strainatate, da' de ce sa ma duc eu acolo sa ma ___ cu toti bosorogii?" ups! sa ciulim urechea aia hipoacuzica: "mai bine stau acasa si ma ___ cu unul singur. ce daca ma angajez la hambar cu 10 milioane, mai bine, decat sa iau acolo 100 de milioane si sa ma arate lumea pe strada: 'uite-o si pe zdreantza aia!'. ca si anul trecut cand m-am angajat 3 luni la mare a zis lumea ca sunt in italia. mai bine la capsuni decat sa ma ____toti jegosii aia, ma umplu dreaq de toate bolile... da, mah, il cunosc si pe gabi napoleon (sau bonaparte? nu stiu daca am retinut bine) vorbesc cu el cand vreau. da' nu vreau."
in tot timpul asta statea picior peste picior, din intamplare cu fatza spre mine. avea chilotei albi cu o inimioara rosie "acolo". cred ca inca-i mai are, eu am plecat de pe terasa acum 5 minute.

ce zicea dubiosul nu am auzit, el vorbea incet. isi fuma tigara linistit. doar banuiesc ce era in mintea lui: "nu vrea asta, pune botul alta. pacat de cafeaua pe care i-am dat-o. n-o merita, stoarfa dreaq!"


6 august edit - la o luna distanta, am recunoscut don'soara metamorfozata in chelnerita care ne servea la hambar pe terasa. s-a tinut de cuvant...